koolt
Building value through memorable brands.

Urmăreşte-ne

Koolt Academy /11 tendințe care influențează strategia de marketing în 2023

11 tendințe care influențează strategia de marketing în 2023

Dacă înainte de Covid-19, tendințele care influențau strategia de marketing prevedeau accelerarea unui mod de viață digitalizat, după anul 2020 ele s-au accentuat. Covid-19 a modelat întreaga lume și a dus la o transformare în modul în care lucrăm, socializăm, învățăm și cum cumpărăm, iar aceste schimbări s-au integrat în realitatea noastră de zi cu zi. În contextul actual, întreprinderile și statele s-au digitalizat și s-au adaptat la noile tendințe de consum, inclusiv prin dezvoltarea și implementarea de strategii de marketing agile, orientate către aceste tendințe.

Astfel, economia post-2020 este mai conștientă, mai responsabilă și mai concentrată pe clienți decât oricând, iar dinamica piețelor s-a schimbat.Vedem tendințe care se dezvoltă, cum ar fi neutralitatea carbonului, societatea ca parte a eco-sistemului de brand, echitatea, bunăstarea digitală, leadership-ul orientat spre un scop și influența noilor generații asupra comportamentelor sociale, de mediu, culturale și economice.

Suntem la începutul celei mai mari revoluții din istoria omenirii în care lucrurile vor fi făcute cu totul altfel decât știm. Încă nu știm exact cum va arăta viitorul, dar putem să ne uităm la câteva tendințe majore și să-l anticipăm.

Credem că este esențial să înțelegem ce influențează lumea chiar acum, înainte de a stabili strategia de marketing pentru afacerea sau organizația ta.

De la tehnologie la comportamentul clienților, vom trece prin forțele semnificative care modelează lumea. Te invităm să evaluezi dacă și cum aceste tendințe în lume ar putea avea impact asupra organizației tale în viitor. Acest lucru te va ajuta să îți conturezi o imagine mai clară și să folosești aceste tendințe pentru a-ți contura strategia de marketing.

 

 

3

 

De ce este esențială generația Z? Ea este denumită și prima generație de nativi digitali adevărați, Generația Adevărului și, din acest motiv, transparența, informațiile exacte și poziția față de anumite subiecte sunt cruciale.

Posedă un puternic simț al comunității și se simte confortabil să se conecteze la diferite grupuri în funcție de interesele sau cauzele pe care le susțin.

De aceea, DIALOGUL este elementul definitoriu pentru comunitățile Gen sau generației Z. Dialogul și adevărul luminează calea de urmat pentru această generație care modelează deja viitorul comerțului on-line și al atitudinilor sociale.

Va deveni o categorie puternică de clienți. Sunt foarte diferiți de generația Millennials, așa că este bine să te pregătești pentru motivațiile și comportamentele lor de cumpărare încă de la început.

În lumea post-2020, insecuritățile de tot felul s-au intensificat. La fel și caracteristicile generației Z: mai mult ca oricând, tinerii vor să facă parte din sistem și să-l schimbe din interior. De asemenea, valorile lor sunt ușor diferite de cele ale Millennials.

Sunt mai vocali cu privire la poziția lor pe un subiect; împărtășesc mai ușor informații despre ei înșiși; preferă afacerile care le oferă acces la produse sau servicii, să le închirieze decât să le dețină.

Companii care au ca obiect de activitate închirierea de mașini/apartamente/biciclete, abonamente sau streaming au cunoscut un mare succes în rândul acestei generații, iar celelalte segmente de clienți au urmat-o.

Un alt lucru interesant despre ei este că sunt foarte incluzivi, deschisi la minte și sensibili la justiția socială. Ei cred că apartenența la diferite comunități și adevăruri este normală. În calitate de cumpărători, se simt foarte confortabil să cumpere prin diverse canale, adesea folosing un mix de canale fizice cu digitale.

În concluzie, Gen Z accelerează toate tendințele post-2020 în ceea ce privește livrarea valorii către client.

 

 

 

 

4

De la roboți care înlocuiesc oamenii în fabrici și până la automatizarea proceselor tale de marketing, digitalizarea produce o revoluție. Și suntem abia la început. Orice lucru care este o sarcină repetitivă și poate fi efectuată de un robot sau software este mai ieftin și mai eficient.

Automatizarea este poate singura forță care va fi foarte vizibilă în ceea ce privește pierderea și înlocuirea locurilor de muncă. iar acest lucru începe să se întâmple acum.

Cum se aplică acest lucru afacerii tale? Pot fi automatizate unele procese sau toate? Sunt întrebări importante, la care trebuie să răspunzi înainte de a-ți începe sau regândi afacerea. Îți vor economisi timp, bani și te vei putea concentra pe soluții mai complexe și mai creative pentru optimizarea afacerii.

 

 

 

5

Imaginează-ți o muncă făcută de o singură persoană. Ai o singură minte în acțiune, cu prejudecățile și fundalul educațional și profesional specific. Indiferent cât de strălucitoare ar fi acea persoană, este mult mai util să ai 100 de minți pentru a crea o soluție la o problemă.

Acesta este crowdsourcing-ul și este deja un sistem care produce inovație, rezolvarea problemelor și eficiență pentru produse și servicii. Sunt multe branduri care folosesc crowdsourcing ca să creeze împreună cu clienții și fanii lor produse și servicii inovatoare.

 

 

 

6

Imaginează-ți televizorul, frigiderul, ferestrele, monitorul pentru bebeluși sau chiar casa având senzori și software. Ele îți monitorizează comportamentul și fac schimb de date. Desigur, pentru cea mai bună experiență de utilizator. Dar stochează și schimbă date între ele și cu alte dispozitive.

Senzorii și software-ul încorporați în toate tipurile de obiecte vor avea un impact asupra designului și utilizării articolelor și sistemelor din toate industriile, de la locuințe, la construcții, medical, transport sau agricultură. Gândește-te la orașe, angajamentul civic sau monitorizarea mediului.

 

 

 

7

Big Data reprezintă seturi mai mari, mai complexe de date, provenite în special din surse noi. De ce sunt datele esențiale pentru noi? Din cauza beneficiilor lor imense pentru marketing, în cazul nostru.

Pentru orice strategie de marketing dorești să dezvolți, ai nevoie de date. Ele îți oferă informații exacte despre clienți, ceea ce le place, istoricul lor specific și care sunt factorii care contribuie la menținerea lor în calitate de clienți ai brandului. Poți observa comportamentul și tendințele consumatorilor.

Mai mult, poți testa și optimiza activitățile tale de marketing și poți obține din ce în ce mai multe date despre tot ce contribuie la dezvoltarea brandului tău. Totul e să știi la ce fel de date să te uiți.

Big Data este benefică dacă ești la conducerea unui orașe inteligent, dacă monitorizezi traficul, schimbările climatice sau datele despre sănătate. Big Data este conectat la digitalizare, AI, internetul lucrurilor. Și oferă beneficii imense pentru cei care dețin date dacă știu cum să le interpreteze și cum să le folosească corect pentru a-și optimiza operațiunile.

 

 

 

8

Suntem la începutul revoluției tehnologice. Dacă credem că până acum am văzut o transformare masivă a lumii prin tehnologie, experții spun că acesta este doar începutul, suntem abia la poalele celui mai înalt munte. 

Urmează un progres imens, alimentat de o forță care ne va schimba viața în feluri pe care încă nu le putem înțelege pe deplin. Într-un mod similar celui prin care electricitatea a transformat lumea.

Această forță este inteligența artificială și este deja prezentă în medicină, educație sau marketing. Se va adapta fiecărui sector și o vom vedea în operațiunile de afaceri. Va servi ca asistent pentru a susține anumite sarcini și pentru a genera noi soluții datorită acurateței și informațiilor vaste și rapide.

Inteligența artificială începe să fie folosită ca asistent personal. Gândește-te la Alexa, Siri sau la alt software care îți monitorizează și reține preferințele pentru a adapta produsele și serviciile pentru gusturile tale specifice. Acest lucru va avea un impact profund în marketing și branding, deoarece în cele din urmă asistenții inteligenți vor face recomandările finale pentru produse, servicii.

Brandingul, ingredientele, lanțul de aprovizionare și recenziile vor avea un impact enorm asupra acestor recomandări personalizate. AI îți va face cumpărăturile, îți va recomanda cele mai bune produse, știri, îți va anticipa nevoile în funcție de comportamentul tău, îți va monitoriza sănătatea și îți va face recomandări. Mai mult, te va ajuta și să îți atingi diverse obiective.

În curând, oamenii se vor baza în mare parte pe AI pentru cumpărături. De la sfaturi de bunăstare la cumpărături, acest asistent personal inteligent te va cunoaște mai bine decât oricine. Probabil chiar și decât tine. Și cel mai bun lucru este că îl poți personaliza. Dacă îți place Deepak Chopra, poți avea o versiune a lui ca asistent AI.

Acest lucru va crea un nou sector al economiei și va avea un impact profund asupra tuturor activităților, inclusiv (sau mai ales) asupra celor de marketing.

 

 

 

9

Realitatea augmentată este deja aici și începe să schimbe rapid modul în care lucrăm, învățăm și cumpărăm. Realitatea augmentată este un strat al unei lumi virtuale pe care o poți vedea printr-o pereche de ochelari inteligenți.

Oamenii pot vedea și interacționa cu reclame, conținut educațional, pot încerca diferite versiuni de produse sau servicii, pot vedea evenimente, cataloage de produse și chiar pot să se întâlnească cu avatarul prietenilor sau colegilor de muncă folosind ochelarii speciali.

Alimentată de tehnologia 5G, realitatea augmentată este o forță puternică ce transformă profund lumea comerțului și a reclamelor, medicina, sectorul de imobiliare, sportul, navigația, operațiunile, tratamentele de wellbeing, turismul, informațiile despre produse. Și, desigur, jocurile video.

Imaginează-ți că nu peste multă vreme vei putea să te plimbi pe stradă cu ochelarii inteligenți și să vezi reclamele digitale ale magazinelor sau ale diverselor branduri în format digital, suprapuse peste realitatea fizică. Sau să iei un produs de pe raft și să apară toate informațiile despre el. Trăim deja în era în care imaginația poate augmenta realitatea.

 

 

 

10

Realitatea virtuală este un portal către o lume în care orice îți imaginezi e real. Această tehnologie interesantă este folosită într-o gamă largă de scopuri, de la divertisment la inginerie, arhitectură, educație și chair întâlniri. Agenții imobiliari o folosesc pentru tururi virtuale de proprietate, formatorii îl folosesc pentru simulări și traininguri, iar agențiile de marketing o folosesc pentru experiențe promoționale.

Cu realitatea virtuală, posibilitățile sunt nesfârșite. În loc să părăsești casa, poți experimenta vizite virtuale în proprietăți scoase la vânzare, vacanțe, vizite în muzee, sesiuni de terapie, întâlniri și cele mai noi produse în magazinele tale preferate, toate în timp ce te simți confortabil, la tine acasă. Vrei să-ți duci brandul la următorul nivel? Asigură-te că te concentrezi pe designul unei experiențe virtuale memorabile și de înaltă calitate video, care va transporta clienții într-o lume captivantă creată de brandul tău. 

 

 

 

11

Ai comandat o carte și ai văzut: tipărire la cerere? Orice produs individual care există într-un format digital poate fi fabricat sau printat și transportat oriunde pe tot globul. Nici măcar nu ai nevoie de muncitori în fabrici pentru a face asta: roboții vor înlocui o mare parte locurilor de muncă din producție.

În această categorie intră și tehnologia de printare 3D, care și ea elimină locuri de muncă și eficientizează procesul de producție. Comerțul va putea să funcționeze la cerere, fără inventar, fără stocuri și în cea mai mare parte automatizat.

 

 

 

12

Proteinele sunt o sursă a poluării și o dilemă morală. Tot mai multe companii vin pe piață cu soluții inovatoare pentru proteine ​​mai sănătoase și mai ieftine. De la carne cultivată în laborator la ferme verticale, noua schimbare agricolă va reduce semnificativ amprenta de carbon și va face producția de alimente mai etică.

În prezent, folosim aproximativ o treime din suprafața planetei noastre pentru producția de alimente. Suntem obligați să ne gândim la modalități mai eficiente de a hrăni 10 miliarde de oameni într-o manieră durabilă, folosind tehnologie, modificări ale dietei și prevenția irosirii mâncării.

 

 

 

13

Sustenabilitatea există ca tendință în lume de mulți ani. În viitor, va fi norma.

Conversația despre sustenabilitate este acum împinsă mai departe pentru că, DA, arată bine în marketing și branding, dar mai ales pentru că trebuie să începem să gândim, să acționăm, să producem și să cumpărăm într-o manieră durabilă pentru planetă, deci pentru noi.

Avem nevoie de noi modele de producție, soluții și materiale inovatoare și modalități viabile din punct de vedere economic de reducere a CO2 din atmosferă.

Gândește-te la piele pentru articole de modă făcută din ananas, ciuperci, cactus sau struguri, fibre din portocale sau reziduuri de cultură cauzate de cultivarea cânepei, inului, ananasului, bananelor și trestiei de zahăr.

Poți produce o alternativă la hârtia tradițională din reziduurile de recoltă de cânepă, bumbac, bambus, fibre, bambus, iută sau in. Avem o mulțime de soluții inovatoare pentru fiecare industrie.

O altă modalitate de a reduce amprenta de carbon este reintroducerea deșeurilor în economie. Gunoiul unei companii este resursa altei companii. Gândește-te la textile reciclate în producția de modă de haine noi, mobilier nou produs cu deșeuri reciclate, produse proaspete din plastic reciclat, hârtie sau sticlă. Și lista poate continua.

 

Ca o consecință a acestor forțe, suntem acum mai conectați ca oricând în istoria noastră. Conținutul poate fi creat foarte rapid și răspândit pe tot globul oricând, în orice loc. Segmentele de consumatori foarte specializate sunt în creștere, așa că afacerile foarte specializate cresc în nișe surprinzătoare.

 

14

Acum că știi aceste tendințe în lume, gândește-te la modul în care îți pot afecta afacerea și construirea unui brand pe termen lung. Fă o listă a influențelor economice, politice, culturale, tehnologice și sociale care îți pot afecta industria. Și cum te poți adapta la acestea creând caracteristici inovatoare ale produselor și serviciilor pe care le oferi.

De asemenea, gândește-te la modul în care poți încorpora materiale durabile în producție. 

 

15

Post a Comment

en_USEnglish